14/03/19Referinţe locale: ROHE România combină CRM şi Project Management într-un proiect CAS genesisWorld

Continuăm seria prezentărilor unor proiecte CAS genesisWorld derulate de parteneri locali. ROHE România este o referinţă recentă, proiectul fiind realizat de Meliorcras. Studiul de caz a fost prezentat în premieră pe scenă IMWorld 2018 şi poate fi găsit aici.

 

De ce este necesară automatizarea proceselor de marketing?

Proiectul ROHE are două aspecte care trebuie menționate:

  • Reţeta câştigătoare a inclus CRM şi Project Management, CAS genesisWorld fiind una dintre puţinele soluţii care ofera aceste funcţionalităţi full si integrate nativ

  • Echipa de management a avut o implicare semnificativă şi a garantat atât bună derulare a proiectului cât şi o rata ridicată de adopţie în rândul angajaţilor

 

ROHE este o companie cunoscută pe piaţa locală, domeniul de activitate fiind proiectarea şi construirea de benzinării şi spălătorii auto. Compania are 140 de angajaţi şi cca 20 milioane euro cifră de afaceri, prin urmare o companie solidă, cu o amprentă bine conturată în piaţă.

Proiectul a avut ca punct de plecare o listă de cerințe definite intern, prin care Rohe urmărea două direcţii. Prima era creşterea eficienţei în gestionarea proiectelor prin centralizarea informaţiilor, îmbunătăţirea circulaţiei documentelor şi a planificării resurselor, iar a doua viză responsabilizarea angajaţilor şi evaluarea corectă a contribuţiilor în proiecte. Complementar, compania urmărea şi obţinerea facilă a unor indicatori de performanţă, pentru o analiză rapidă a activităţi pe diverse paliere: oportunităţi, performanta vânzărilor, profitabilitate etc. Soluţia urma să ofere o imagine la 360° asupra clienţilor, să ofere suport pentru procesele de standardizare şi să se integreze cu soluţie ERP deja existenta.

Pornind de la aceste premise, Meliocras a propus o soluţie bazată pe CAS genesisWorld, personalizata pe specificul clientului şi care să ofere:

  • Managementul Oportunităților (gestiune pipeline, ofertare, librărie de documente tehnice etc)

  • Project Management, pe baza modulului dedicat din CAS genesisWorld, cu funcţionalităţi extinse pentru gestiunea documentelor, resurselor şi activităţilor

  • Integrare cu soluția ERP şi WMS (Warehouse Management Systems)

 

Proiectul a fost finalizat în doar patru luni şi s-a bucurat de sprijinul echipei de management, care s-a implicat în toate etapele, de la colectarea cerințelor, până la stimularea utilizatorilor. Totodată, echipa managerială şi-a însuşit CAS CRM ca instrument esențial pentru susţinerea deciziilor.

 

Ce a obţinut Rohe România în urma proiectului?

  • Procese interne mai riguroase

  • Relaţii mai bune cu clienţii prin centralizarea informaţiilor

  • Îmbunătăţirea nivelului de colaborare şi comunicare prin acces rapid la informaţii şi documente specific

  • Creşterea productivităţii angajaţilor prin automatizarea unor fluxuri de lucru

  • Suport decizional de calitate prin rapoartele oferite de soluţie

 

Ce spune beneficiarul?

"De la implementarea soluţiei CAS genesisWorld dispunem de un sistem flexibil care ne asigura accesul uşor la informaţiile relevante despre proiectele noastre (de exemplu: activităţi şi costuri)."   Mihai Vilcu, Director Financiar, ROHE România

 

Pentru mai multe informaţii despre proiectul ROHE România citiţi studiul de caz dedicat sau contactaţi-ne direct.